Despre violenţa împotriva femeilor şi alte probleme de gen

Deşi femeile şi fetele reprezintă mai bine de jumătate din populaţia planetei, nu se bucură peste tot de aceleaşi drepturi şi libertăţi la fel ca bărbaţii. În unele regiuni şi ţări ale globului, femeilor şi fetelor le este îngrădit accesul la educaţie şi formare profesională, chiar şi la educaţia primară.

Femeile nu beneficiază de aceleaşi oportunităţi la angajare ca bărbaţii, iar pentru aceeaşi muncă prestată la fel ca bărbaţii primesc salarii mai mici. Sunt numeroase situaţii în care femeile sunt discriminate în ceea ce priveşte accesul la funcţiile de conducere, le este îngrădită implicarea în politică şi dreptul de a fi alese în funcţii de demnitate publică. În aceste condiţii, umanitatea nu-şi poate valorifica întregul potenţial dacă femeile nu se bucură de aceleaşi drepturi şi libertăţi ca bărbaţii, aşa cum sunt prevăzute în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.    

Tragedia care a cutremurat România în iunie 2020, petrecută într-o locuinţă din comuna Dârvari din judeţul Mehedinţi, când o fată minoră a fost violată şi incendiată de un criminal eliberat recent din detenţie, ne-a reamintit de cazul Caracal, de toate cazurile de fete şi femei dispărute, de fenomenul traficului de femei pentru exploatare sexuală, de violenţa împotriva femeilor sub toate formele, pretudineni în ţară şi în lume, precum şi despre alte probleme cu care se confruntă femeile în România: sărăcia femeilor, femeile singure din mediul rural, femeile care muncesc în gospodărie având grijă de copii şi de persoane aflate în dificultate, fără să fie remunerate, fără ca munca lor să fie recunoscută social, femeile rome discriminate, marginalizate şi excluse social, femeile plecate la muncă peste hotare cu copiii rămaşi acasă.   Problematica egalităţii de gen şi dezvoltarea durabilă   Promovarea egalităţii între femei şi bărbaţi are deja un istoric consistent, până la adoptarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă de către Adunarea Generală a ONU, pe 25 septembrie 2015, printre cele 193 de state semnatare fiind şi România. La nivel internaţional există câteva documente în care se condamnă în mod ferm distrimitarea pe orice fel de criterii şi care promovează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi: Carta Naţiunilor Unite, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948, cele două Pacte internaţionale din 1966 privind drepturile civile şi politice, drepturile economice, sociale şi culturale, Convenţia din 1979 privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, Convenţia privind drepturile copilului şi Convenţia privind protecţia drepturilor lucrătorilor migranţi şi membrilor familiilor lor, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi Convenţia privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice adoptată în 2014 la Istanbul.    

Preocuparea pentru promovarea egalităţii între femei şi bărbaţi este reluată în Declaraţia Mileniului adoptată de ONU în septembrie 2000. Dintre cele 8 obiective de dezvoltare pentru noul mileniu (ODM), două obiective sunt dedicate special problemelor cu care se confruntă femeile pretutindeni în lume: ODM 3-promovarea egalităţii de gen şi ODM 5-îmbunătăţirea sănătăţii materne. Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă urmează obiectivelor de dezvoltare ale mileniului, reia şi aprofundează problemele discutate la Conferinţa Rio+20 pentru dezvoltare durabilă, precum şi conferinţele privind finanţarea pentru dezvoltare, tratând pe larg problematica egalităţii de gen în cadrul obiectivului de dezvoltare durabilă 5 (ODD 5).    

Mesajul transmis de ODD 5 este că omenirea nu-şi poate valorifica pe deplin potenţialul uman de care dispune în condiţiile în care femeile sunt discriminate, supuse violenţelor fizice, psihice, emoţionale, traficate şi exploatate sexual, marginalizate sau excluse în cadrul sistemelor educaţionale, recompensate mai puţin în raport cu bărbaţii pentru aceleaşi munci, refuzate pentru a candida în funcţiile de reprezentare publică sau pentru a fi promovate în poziţii de management în cadrul instituţiilor, companiilor sau altor organizaţii. O societate care ia în derâdere problemele cu care se confruntă copiii, femeile, persoanele vârstnice, persoanele cu handicap sau cu alte nevoi speciale nu este o societate paşnică, incluzivă, prosperă. Combaterea discriminării împotriva femeilor, creşterea ocupării în muncă a femeilor, încurajarea participării la deciziile politice, administrative şi de management se traduce şi în creşterea calităţii vieţii, bunăstare economică şi dezvoltare durabilă.   

Progrese globale privind egalitatea de gen din perspectiva Agendei 2030   În raportul privind stadiul îndeplinirii obiectivelor de dezvoltare durabilă, prezentat de Secretarul General al ONU în cadrul Consiliului Economic şi Social din luna iulie 2019, domnul António Guterres, au fost subliniate progresele înregistrate de statele care un trimis rapoarte de evaluare, de la adoptarea Agendei 2030, în septembrie 2015. Per ansamblu, raportul Secretarului General al ONU arată că, ritmul lent al progreselor înregistrate în atingerea unor obiective de dezvoltare durabilă, plasează oameni, ţări şi regiuni în situaţii de vulnerabilitate. În ceea ce priveşte implementarea ODD 5-promovarea egalităţii de gen, datele centralizate recent din 106 ţări arată că 18% dintre femeile şi fetele cu vârste între 15 şi 49 de ani au suferit din cauza violenţelor fizice şi sexuale provocate de parteneri, în ultimele 12 luni. Prevalenţa violenţei împotriva femeilor şi fetelor este ridicată (24%) mai ales în ţările subdezvoltate.   

 Cel puţin 200 de milioane de femei şi fete au fost supuse mutilării genitale, conform datelor colectate din 30 de ţări în care există această practică şi unde există statistici care descriu amplitudinea acestui fenomen. Se constată un progres în reducerea prevalenţei acestei practici cu aproximativ un sfert, în perioada 2000-2018. De asemenea, a scăzut şi numărul de căsătorii cu copii, mai ales datorită progreselor înregistrate în Asia de Sud, unde riscul unei fete minore de a fi căsătorită a scăzut cu aproximativ un sfert între 2013 şi 2018. Conform datelor furnizate de ONU, în Africa sub-sahariană, numărul căsătoriilor cu copii înregistrează o scădere modestă.   

Una dintre ţintele asociate ODD 5 este asigurarea reprezentării femeilor la toate nivelurile de conducere. În ceea ce priveşte funcţiile politice de conducere, la 1 ianuarie 2019, reprezentarea femeilor în parlamentele naţionale variază între 0 şi 61,3%, cu o medie de 24,2%, o creştere cu 5 puncte procentuale faţă de media de reprezentare de 19% în anul 2010. Se apreciază că implementarea unor măsuri legislative care să prevadă alocarea unor cote de reprezentare în funcţie de gen poate conduce la rezultate semnificative în atingerea acestei ţinte. Totodată, raportul Secretarului General al ONU remarcă faptul că, în timp ce rata de ocupare în muncă a femeilor la nivel mondial este de 39%, doar 27% din funcţiile de conducere la nivel global sunt exercitate de către femei, în anul 2018, faţă de 26% în anul 2015, ceea ce reprezintă o realizare modestă pentru o perioadă de trei ani.   O problemă importantă referitoare la egalitatea de gen este legată de munca neplătită din cadrul gospodăriei, inclusiv îngrijirea copiilor şi a altor persoane cu dificultăţi. Conform datelor recente furnizate de 90 de ţări, femeile dedică în medie de trei ori mai mult timp decât bărbaţii muncii casnice neplătite, cu consecinţe directe asupra timpului alocat pentru munca plătită, pentru educaţie şi formare profesională sau diverse activităţi de petrecere a timpului liber.    

Cu privire la viaţa de cuplu, datele furnizate de 51 de ţări arată că doar 57% dintre femeile cu vârste între 15 şi 49 de ani iau decizii privind relaţiile sexuale, metodele de contracepţie şi serviciile medicale de care au nevoie. În ultimii 25 de ani, s-au înregistrat progrese în reformarea sistemelor legislative prin introducerea de prevederi pentru egalitatea de gen, combaterea discriminării şi a protecţiei legale a femeilor şi fetelor aflate în situaţii de dificultate.    

Prin implementarea ODD 5 din Agenda 2030 se doreşte eliminarea oricărei forme de discriminare între femei şi bărbaţi (economică, socială, politică, culturală), reducerea disparităţilor socieconomice pe criterii de gen, întărirea instituţiilor şi promovarea de politici active pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi fetelor, elaborarea unor măsuri ţinând cont de specificul fiecărei regiuni, ţări sau comunităţi pentru facilitarea accesului femeilor la educaţie, afirmarea socioprofesională, reducerea diferenţelor de salarizare între bărbaţi şi femei prin raportare la aceeaşi muncă prestată.    

Violenţa împotriva femeilor şi alte probleme de gen reflectate în statisticile oficiale   În România, problematica de gen a fost reglementată prin Legea nr. 202 din 2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, modificată şi completată prin Legea nr. 229 din 2015 prin care se garantează afirmarea capacităţilor, nevoilor şi aspiraţiilor diferite ale femeilor şi tratamentul egal în raport cu bărbaţii.    

Prin Hotărârea de Guvern nr. 365/24.05.2018 s-a aprobat Strategia naţională privind promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterea violenţei domestice pentru perioada 2018-2021 şi Planul operaţional pentru perioada 2018 – 2021 pentru implementarea strategiei. Supervizarea implementării strategiei este realizată de Comisia Naţională în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi (CONES) prin Agenţia Naţională pentru egalitate de şanse (ANES) între femei şi bărbaţi. Prin Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă a României (2018), Guvernul asumă următoarele ţinte naţionale pentru implementarea ODD 5-promovarea egalităţii de gen şi întărirea rolului femeilor în societate, în orizontul anului 2030:   

• continuarea reducerii disparităţii salariale dintre sexe;

 • eliminarea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor şi fetelor, în sferele publice şi private, inclusiv a traficului, exploatării sexuale şi a altor tipuri de exploatare; 

• asigurarea participării depline şi eficiente a femeilor şi a egalităţii de şanse la ocuparea posturilor de conducere la toate nivelurile de luare a deciziilor în viaţa politică, economică şi publică.  

 Prin raportare la ţintele propuse pentru îndeplinirea ODD 5, cea mai gravă problemă cu care se confruntă femeile în România este violenţa domestică sub toate formele (fizică, psihologică, sexuală, violenţă prin deprivare materială, financiară, neglijare socială sau simbolică etc.). Conform unui studiul realizat ONU, în România, 30% dintre femei au declarat că au fost afectate de violenţa fizică sau sexuală la un moment dat în viaţă. În anul 2019, cca. 20.000 de femei au fost victime ale violenţei, dintre care 44 de femei au decedat.    Ultimul studiu naţional privind violenţa domestică realizat de ANES arată că, în semestrul I al anul 2019, au fost raportate un număr de 6.731 victime ale violenţei în familie, din care 4.167 (61,91%) de sex feminin şi 2.564 (38,09%) de sex masculin. Distribuţia agresorilor familiali, la nivel naţional, pe sexe şi mediu de rezidenţă se prezintă în felul următor:  4.143 agresori familiali, din care 1.555 (37,53%) de sex feminin şi 2.588 (62,47%) de sex masculin.     

Prevalenţa violenţei domestice cu victime femei este mai mare în mediul rural unde s-a întregistrat un număr de 2.291 victime femei (54,98%), în timp ce un număr de 1.876 victime femei (45,02%) sunt din mediul urban. Din totalul de 6.731 victime ale violenţei în familie, au fost raportate un număr de 5.343 victime minore (79,38%), din care 2.852 (53,38%) fete şi 2.491 (46,62%) băieţi. La nivel naţional, judeţele cu cel mai mare număr de femei victime ale violenţei domestice sunt Constanţa (488 victime femei), Galaţi (454 victime femei), Timiş (236 victime femei), Gorj (226 victime femei), Maramureş (193 victime femei). În ceea ce priveşte categoria de vârstă cu cei mai mulţi agresori familiali, aceasta este cuprinsă între 36-45 ani atât la bărbaţi cât şi la femei. Cei mai puţini agresori se înregistrează la grupa de vârstă sub 14 ani, atât la sexul feminin cât şi la cel masculin. Serviciile sociale acordate agresorilor familiali în perioada raportată s-au centrat pe consiliere psihologică 1.047 (34,96%), consiliere pentru reinserţie socială şi ocupaţională 96 (3,21%), consiliere juridică 284 (9,48%), consiliere şi mediere familială 1.542 (51,49%), facilitare pentru acces la tratamente: 26 (0,87%).    

Criza sanitară generată de pandemia de SARS-CoV-2 amplifică fenomenul violenţei domestice, în condiţiile măsurilor de distanţare fizică, izolare sau carantină la domiciliu, ţinând cont şi de problemele socioeconomice în creştere (şomaj tehnic, pierderea locurilor de muncă şi şomaj, reducerea veniturilor salariale sau din alte surse, creşterea preţurilor la bunurile de consum şi utilităţi şi altele). În martie 2020, Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că numărul infracţiunilor de violenţă domestică a crescut cu 2,3% faţă de luna similară a anului 2019. În aprilie 2020, în plină criză pandemică şi de raportare a creşterii numărului de cazuri de violenţă domestică, ONU a cerut guvernelor din toată lumea să ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea violeţei domestice. Cu toate măsurile luate de autorităţile publice şi de organizaţiile neguvernamentale profilate pe combaterea violenţei împotriva femeilor, acest fenomen continuă să îngrijoreze. Totodată, există şi o subraportare a cazurilor de violenţă domestică datorită lipsei de informare, educare şi conştientizare a femeilor, mai ales în situaţiile în care nu au un loc de muncă, au copii în întreţinere, sunt dependente de contribuţia financiară/materială a soţilor/partenerilor de cuplu.   

 Aspecte privind sărăcia femeilor din România   Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă asumă ca obiectiv de dezvoltare eradicarea sărăciei sub toate formele şi în toate contextele în care se manifestă (ODD 1). În România, femeile sunt mai afectate de sărăcie în comparaţie cu bărbaţii. În anul 2018, rata sărăciei relative la bărbaţi a fost de 22,5%, iar la femei cu două puncte procentuale mai mare, de 24,5%. Cu alte cuvinte, în România, o femeie din patru este săracă. Rata sărăciei relative la femei, înainte de transferurile sociale, exclusiv pensiile, este de 29%.    

Ancheta privind calitatea vieţii (ACAV) desfăşurată anual de INS furnizează şi alte date statistice relevante privind situaţia femeilor din România: 37,2% dintre femeile singure sunt afectate de sărăcie în comparaţie cu 23,5% dintre bărbaţi; 36,7% dintre persoanele singure în vârstă de 65 de ani şi peste sunt afectate de sărăcie; 41,6% dintre părinţii cu cel puţin un copil în întreţinere (familie monoparentală) sunt afectaţi de sărăcie, situaţia agravându-se şi mai mult în cazul femeilor cu copii în întreţinere. La nivel naţional, rata riscului de sărăcie sau excluziune socială (indicatorul AROPE, implementat de Eurostat) este de 32,5%, 31% la bărbaţi şi 33,9% la femei. Conform INS, în anul 2018, rata deprivării materiale severe a fost de 16,8%, o rată de 16,3% la bărbaţi, respectiv de 17,2% la femei.

Din perspectiva Agendei 2030, cele mai grave probleme cu care se confruntă femeile în România sunt violenţa domestică sub toate formele, subocuparea în muncă, munca neremunerată în gospodării, migraţia externă a femeilor corelată cu problema copiilor rămaşi în grija rudelor, femeile afectate de sărăcie, problemele femeilor singure din mediul rural. Evident, la tot acest inventar de probleme sociodemografice şi economice, mai putem adăuga subprezentarea femeilor în politică, la nivelul Parlamentului, consiliilor judeţene şi consiliilor locale. În ceea ce priveşte administraţia publică, educaţia şi învăţământul, sănătatea şi asistenţa socială, putem vorbi chiar despre o feminizare a ocupării în aceste domenii. Peste jumătate dintre absolvenţii de studii superioare (învăţământ terţiar) sunt femei în România. De asemenea, ţara noastră are cel mai mare procent de studente în domeniul tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor din EU-27. Ecartul dintre salariul mediu net obţinut de o femeie şi salariul mediu net obţinut de un bărbat în România este sub media europeană. Ultimul raport de ţară privind realizarea ODD5-egalitatea de gen nu include şi date actualizate despre violenţa împotriva femeilor, problemă stringentă a multor societăţi, inclusiv a României, ce impune accelerarea măsurilor de prevenire şi combatere la nivel societal. Per ansamblu, indicatorii privind ODD 5 au valori naţionale apropiate de media europeană.

Citeste mai mult: adev.ro/qd08fb